luni, 26 iulie 2010

O pana cand?

                                              de Adrian Marcu
O, până când te strigă Dumnezeu pe nume?
O, până când te faci că nu-L auzi?
O, până când Îi neglijezi a Sa chemare?
O, până când? Răspunde-I azi la intrebare!

Tu nu-I auzi dumnezeiescul glas,
Tu nu-L auzi strigându-te pe nume?
Întoarce-te acum la Dumnezeu cel veşnic,
Căci glasul Tatălui te cheamă azi din lume!

Dacă vei vrea ca să-L primeşti pe El,
Ca Domn şi ca stăpân în viaţa ta,
Ascultă acum chemarea prin Duhul Său cel Sfânt,
Nu sta nepăsător, căci El îţi vrea salvarea!

Indiferent cum eşti, tânăr sau vârstnic,
Indiferent de şcoala care-o ai,
În El găseşti salvare, El este speranţa,
El este mântuirea şi drumul înspre Rai.

Astăzi de-auzi Cuvântul, te rog, nu-l refuza,
Căci mâine nu există şi Harul se va lua.
De aceea suflet drag, încheie-un legământ
Cu Isus Domnul slavei, ce va veni curând.

Curând, sosi-va Domnul şi n-o să-ţi pară rău,
Că n-ai vrut mântuirea, că n-ai vrut tronul Său?
Revizuieşte-ţi viaţa, nu sta nepăsător!
Isus e apa vieţii, bea din al Său izvor!

Şi dacă inima ţi-e-nduioşată
Şi simţi că Duhul Sfânt îţi dă fiori,
Să nu mai stai pe gânduri, ca să mai treacă o noapte,
Împacă-te cu Dumnezeu, cât se mai poate!

Niciun comentariu: